Drumul de la agonie la extaz și invers este foarte scurt în campionatului Greciei. Dacă în urmă cu o etapă, după eșecul cu AEK Atena, era văzut ”ca și demis” de la cârma lui PAOK, Răzvan Lucescu este acum un erou la echipa din Salonic.

Ieri seară, în epilogul etapei a 11-a din Super Liga Greciei, PAOK Salonic a învins fostul lider, Atromitos, scor 2-1, și a urcat pe locul 1 în clasament, la egalitate cu AEK Atena, dar peste nume mari din Grecia, precum Olympiakos Pireu (locul 4) și Panathinaikos (locul 8).

Cu fostul stelist Fernando Varela integralist, PAOK s-a impus grație golurilor marcate de Vierininha (45) și Campos (71). Oaspeții deshiseseră scorul în minutul 22 prin Stroungis.

Pentru Lucescu Jr. și PAOK urmează acum un alt meci dificil, contra locului 6, Panionios, în deplasare.